
Despre mine
Mă numesc Raluca Vasile și sunt psihoterapeut cu formare în psihologia adleriană. Sunt un psihoterapeut extrem de pasionat de munca mea, veșnic curioasă de modul în care
oamenii funcționează, ce anume îi motivează și în ce direcție se îndreaptă.
Călătoria mea a început în anul 2004, când am intrat la Facultatea de Psihologie cu un scop precis: acela de a deveni psihoterapeut. Prin urmare, după terminarea facultății, am început formarea în psihologia adleriană.
După finalizarea formarii în psihoterapie mi-am deschis propriul cabinet de psihologie iar în paralel am început o colaborare cu Fundația Motivation. În cadrul fundației, ce avea ca beneficiari persoane cu dizabilități am desfășurat programe de autocunoaștere și dezvoltare personală.
De asemenea, timp de doi ani am lucrat în cadrul a doua licee din Ploiești ca Profesor consilier.
Aici am desfășurat alte programe de autocunoaștere și dezvoltare personală pentru elevi și părinți.
Servicii
Psihoterapie Adleriană
Psihoterapia adolescentului
Adolescența este o perioadă de tranziție plină de provocări unice, iar sprijinul emoțional adecvat poate face o diferență semnificativă. În cadrul serviciilor mele de psihoterapie individuală pentru adolescenți, abordez o serie de problematici specifice acestei etape de viață, oferind un mediu sigur și înțelegător pentru explorare și creștere personală.
Psihoterapie individuală
Psihoterapia este mai mult decât o profesie pentru mine. Este misiunea mea prin care simt că pot aduce o contribuție în lume. Ofer sprijin și îndrumare prin psihoterapie individuală, adresându-mă unei game variate de problematici emoționale și comportamentale. Iată cum te pot ajuta:
Psiholog, psihoterapeut sau psihiatru?
Desi romanii au inceput sa fie din ce in ce mai deschisi catre ideea de a merge la psiholog, inca mai exista multe prejudecati, retineri sau temeri in aceasta privinta .
Cred ca toate aceste prejudecati, retineri si temeri provin din teama de necunoscut, datorita lipsei de experienta. Astfel, apar ganduri, precum: „N-am de ce sa ma duc la psiholog, ca nu sunt nebun”; „De ce sa ma duc la un psiholog cand pot sa vorbesc cu un prieten?” sau „Nu vreau sa se stie ca merg la psiholog, ca cine stie ce va spune lumea”.
De ce sa apelezi la un psihoterapeut?
Sau altfel spus, cand este cazul sa recurgi la o psihoterapie?
Definitia normalitatii data de psihologia adleriana suna cam asa: “Fac tot ce depinde de mine pentru a-mi atinge obiectivele, pentru a-mi fi bine, insa imi asum faptul ca exista o anumita limita sau anumiti factori externi care nu mai depind de mine.”

Tarife
Psihoterapie adulti – 150 lei/sedinta/ 60 minute
Pachet 12 sedinte – 1500 lei
Psihoterapie adolescent – 100 lei sedinta/ 60 minute
Pachet 12 sedinte – 700 lei
Codul deontologic al profesiei de psiholog cu drept de liberă practică
Protejarea confidențialității
Art. VI.2. Psihologii vor proteja confidențialitatea tuturor informațiilor adunate în timpul activităților lor profesionale și se vor abține de la dezvăluirea informațiilor pe care le dețin despre colegi, clienții colegilor, studenți și membrii organizațiilor, excepție făcând……
6 mituri despre psihoterapie
Desi psihoterpia a castigat teren considerabil in ultimii ani, inca exista foarte multa dezinformare si mituri legat de psihoterapie.
Iata cele mai frecvente mituri legate de psihoterapie:

Ce este psihoterapia?
Ce este psihoterapia?
Una din intrebarile care-mi este adresata cel mai frecvent pe social media este cu ce ma ocup. Iar discutia decurge in felul urmator:
– Ce servicii oferiti?
– Servicii de psihoterapie
– Adica?